Faceți căutări pe acest blog

joi, 7 aprilie 2011

Vichy Aqualia Antiox Fluid Hidratant 24 H

In materie de creme de fata sunt foarte pretentioasa pentru ca am un ten schimbator si dificil. Dupa 25 de ani am constatat ca si-a pierdut din hidratare si ca incepe sa se rideze si am nevoie de creme mai hidratante, mai bogate si totodata sa se adapteze la nevoile fetei mai ales ca iarna am tenul uscat si vara este mixt. Pana acum nu am gasit nicio crema adaptabila si le schimb in functie de anotimp.

Vichy  Aqualia Antiox Fluid Hidratant 24 H destinat tenului mixt si normal, cu apa termala Vichy, polifenoli din citrice, protectie UV(SPF 12), hipoalergenic si fara parabeni cu efect de luminozitate si intinerire asupra tenului, dupa 25 de ani.

Aceasta crema am cumparat-o vara trecuta din Farmacia Donna avand ca bonus o apa termala Vichy(150 ml)si din cate imi aduc aminte a costat 47 RON la o promotie. O afacere foarte buna de altfel.
Gramajul este de 40 ml, capacul se insurubeaza si aplicatorul este ca de corector lichid, ceea ce permite dozarea precisa a cantitatii.
Se prezinta ca o crema usoara de culoare bej rose cu particule maronii care se topesc atunci cand este aplicata pe ten si miroase delicios a bomboane.
Intra repede in piele si confera un aspect de bonne-mine fara a parea foarte sidefat sau colorat. Pur si simplu lumineaza tenul. Efectul insa, se pastreaza putine ore pe tenul meu.
Nu are efect matifiant, fapt pentru care o folosesc mai mult toamna si primavara.
Este o crema foarte placuta insa cred ca este mai potrivita unui ten normal si tanar, fara probleme de hidratare.


Lac de unghii Eveline Holografic

Hy ladies!
Am o mica obsesie cu lacul de unghii si de cateva zile am dat peste cele cu efect holografic si am stiut instant ca trebuie sa am macar unul. Navigand pe internet le-am vazut pe cele de la Eveline si cum la buticul din apropiere au asa ceva, i-am facut o vizita.
Nu am gasit decat unul(nuanta 405) dar mi s-a promis ca dupa Paste se improspateaza stocul.
Pregatiti-va sa fiti hipnotizate:                                      




Este un lila cu reflexe de curcubeu cuprinse in particule minuscule(flakes). In imagini sunt 2 straturi si deja ma gandesc sa-l folosesc ca top coat pentru lacurile mele mov, violet si roz.
Efectul cel mai puternic se obtine la lumina, in cazul de faza blitz.. Cum afara e plin de nori o sa editez mai tarziu cu poze in lumina soarelui si pe alta baza de culoare.
Lacuri Eveline am mai avut si sunt ok ca si rezistenta si am observat ca cele sidefate tin si mai mult decat cele mate, 3-4 zile in medie.
Pretul e si el simpatic: 6 RON.
Abia astept sa descopar si celelalte 11 nuante. M-ar tenta un roz zmeura(412) si un piersiciu(409) holografic.
In alta ordine de idei mi-ar fi placut sa aiba si denumiri, nu numai numere, dar m-am invatat de la Golden Rose cat de cat.
To be continued....

duminică, 3 aprilie 2011

Revlon Custom Creation

Un singur fond de ten si 4 nuante de culoare...ideea stralucita a celor de la Revlon. Nu pot sa zic ca nu m-a atras, mai ales ca avem nevoie de cel putin 2 nuante de fond de ten pe an pe care le mai si amestecam intre ele.

Cum functioneaza de fapt ideea? Sunt patru recipiente, cu nuante apropiate si cu un capac-pompita care se roteste si elibereaza fond de ten de la deschis(1) la cea mai inchisa(5) nuanta, pe care o alegi, dupa preferinta.
Se gaseste in 3 variante: Light, Medium si Dark si costa in jur de 70 RON.
Eu am ales Medium,  vara il setez pe 5 si iarna pe 2. Intre aceste anotimpuri merge un 3 sau 4.
Din pacate nu am putut sa va arat diferentele dintre ele pentru ca as fi irosit mult produs pana se curata pompita si aparea nuanta personalizata insa diferentele sunt subtile intre nuante succesive si mai evidente intre 1 si 5.
Ce m-a frapat uitandu-ma la ambalaj a fost lista ingredientelor, pe vreo 21 de randuri, dar m-am linistit cand am vazut si vitamine si extracte naturale printre ele.
Acoperirea este medie, usor matifiant si este potrivit mai mult unui ten normal decat uscat sau mixt/gras. Cel mai mult la el mi-a placut ca are nuanta ideala in orice anotimp si nu creaza senzatia de masca, este destul de rezistent si placut pe ten. In poze fata are o culoare uniforma si naturala.
Mi-ar fi placut totusi sa fie mai pigmentat ca sa obtin mai multa acoperire pentru ca nu imi place ideea de acoperire adaptabila(buildable coverage). I-as da totusi un 8/10.

Krauter deo roll on cu musetel si rozmarin BIO

Sunt o mare norocoasa pentru ca nu transpir aproape deloc. Cu toate astea, vara, pe calduri foarte mari simt nevoia de ceva fresh la axila. Cum mai toate deodorantele contin aluminiu, considerat foarte periculos si daunator, vara trecuta am ales un roll on mai natural, cu ingrediente bio chiar, din catalogul Life Care.
Dupa cum se poate observa, mai am foarte putin din el si mi-am putut forma o opinie.
In primul rand, studiind ingredientele am fost placut surprinsa ca al treilea din lista este gelul de aloe, apoi extracte de musetel, menta si rozmarin, certificate bio, pe langa putine ingrediente de origine chimica.
Apoi, consistenta lui este ca de apa si se evapora repede, fapt pentru care nu mi-a lasat urme albe pe haine. Mirosul este placut, a lamaie cu miere de albine si o tenta de ceai de plante si persista aproape toata ziua.
Desi nu stopeaza total transpiratia, aroma deodorantului devine mai puternica si senzatia de prospetime tine toata ziua.
Voi mai incerca si alte roll-on-uri bio mai scumpe(acesta a fost 13 RON) ca sa pot face o comparatie, insa cel de la Krauter mi-a placut si merita incercat.

my french manicure

Cel mai ingrijit aspect al unghiilor se obtine, dupa parerea mea, cu french manicure. Poti sa le faci in diverse nuante de nude cu cate o dungulita sau aplicatie si arata super.Plus ca se poate asorta la orice outfit, fara batai de cap suplimentare.
French-ul meu:
Folosesc intotdeauna o baza fortifianta, un lac pastel de preferinta rozaliu, tip whitener, nail art si top coat.
Dupa cum se poate observa am folosit 3 lacuri de la Miss Sporty, o descoperire noua, care imi plac foarte mult. Baza este Cement Repair Nail Booster care isi face foarte bine treaba; inca de la prima aplicare am constatat ca intareste unghiile si rezista mult. Lacul pastel pentru french poate fi gasit si in alte variante de nuante si cu incluziuni stralucitoare pentru cine le prefera. Lacul mov transparent este Silk Base&Top Coat si prelungeste viata lacului si da un luciu frumos. Sunt micute, dragalase si au costat fiecare in jur de 7 RON. Inainte foloseam lacuri pentru french de la Rimmel sau Astor, la fel de bune dar duble ca pret.
Nail tip whitener-ul este Blanchette, cumparat din Kaufland cu un pastel roz sidefat si imi place pentru ca este un alb mat curat, de consistenta ideala, se aplica usor si nu sare, doar se estompeaza la varfuri dupa 2 zile, daca este aplicat corect. Dupa cum vedeti nu folosesc benzi pentru ca mai tare ma incurca iar mana nu-mi tremura prea tare. Reusesc sa pictez varful unghiei cu podul palmei sprijnit de ceva, pentru mai multa stabilitate.
Nail-art-ul este Golden Rose,  unicul din colectia mea si nu inteleg de ce. Este foarte de efect si usor de aplicat. Trebuie sa-mi mai cumpar unul rosu si unul negru neaparat.
Do you like my french manicure?

Yves Rocher Sebo Specific gel de curatare gomant

Imi place acest produs foarte mult, fapt pentru care sunt la al 4-lea flacon si urmaresc mereu ofertele 2 la pret de 1 ca sa-mi reinnoiesc stocul.

Prima impresie cand am avut gelul in mana a fost ca e putin produs si o sa ma tina cel mult o luna. Ambalajul in sine nu mi se parea foarte potrivit pentru un gel desi este deosebit ca design. La prima folosire am constatat ca sticluta sta foarte bine si cu fundul in sus, dupa ce ai consumat jumatate din continut si iese pana la ultima picatura.
Pe mine ma tine cam 2 luni, folosit de 2 ori pe zi si atunci cand il cumpar la promotia 2 la pret de 1 este avantajos. Costa cam 27 RON si are 150 ml.
Textura este de gel transparent usor verzui, consistenta ca de gelatina cu putine incluziuni ca niste bule mici si are un miros de iarba verde, chiar placut. Este destinat pielii mixte si grase si are efect de curatare a porilor si de catifelare.Contine extract de Scuttelaria Baicalensis(Gura Lupului) cu proprietati astringente, antibacteriene si anti-inflamatorii. Face spuma consistenta si particulele se simt usor exfoliante, ca si cum ar fi bicarbonat de sodiu. Tenul ramane curat si catifelat si porii mai putin vizibili.

Pe langa acest gel am achizitionat si cremele de zi si noapte din aceeasi gama, in borcanase foarte simpatice si care mi-au placut insa nu hidratau suficient. Aveau textura de crema-gel, de culoare alb-verzuie si matifiau destul de bine. Am consumat jumatate din continut dupa care mi-am dat seama ca se potrivesc mai bine unui ten mai tanar si le-am daruit verisoarei mele de 13 ani care a fost destul de multumita de ele. Mai exista si setul de voiaj care contine gelul si cremele de zi si de noapte intr-o borseta transparenta simpatica si le iau cu mine in calatorii.
Am mai avut crema gel dn gama Hydra Specific care era foarte buna ca si hidratare si placuta datorita texturii care intra foarte repede in piele si demachiantul gel pentru ten uscat(gama roz) care era foarte delicat cu ochii insa nu reusea sa demachieze la baza genelor.

Dream Mousse Bronzer Maybelline

Imi place look-ul bronzat stralucitor si am cumparat acest borcanas dupa ce l-am testat la verisoara mea si mi-a placut.

Are o culoare foarte inchisa insa pe ten se armonizeaza perfect. Textura este cremoasa pudrata si se topeste pe ten, catifelandu-l. Contine particule sidefate discrete, vizibile numai in soare si da un aspect glowy tenului. De obicei il folosesc pentru pometi si un pic pe frunte si barbie pentru ca aspectul mat nu se pastreaza vara, pe calduri mari, prea mult timp. Este mai discret decat bronzer-ul de la ELF si imi place pentru ca nu incarca tenul si nici nu este foarte evident ca-l port. In plus, borcanasul este foarte simpatic si textura permite sa-mi indes degetele in el fara sa culeg prea mult produs sau sa-mi intre sub unghii.Am avut si fondul de ten Dream Matte Mousse si mi-a placut efectul de catifelare atunci cand doreai o acoperire usoara.



Suvite mov

Astazi o sa va arat look-ul meu mov, care m-a insotit din decembrie pana in martie.

M-am trezit intr-o dimineata cu gandul ca nu mi-am facut niciodata suvite si ca cele mai potrivite pentru gusturile mele actuale ar fi cele mov. Zis si facut.
Prima data mi-am cumparat vopsea pentru suvite de la Palette Color XXL Wild Lights Crazy Violet insa nu am obtinut nimic. Probabil pentru ca m-am tot vopsit cu henna sau nu este bun pentru par inchis la culoare chiar daca pe cutie scrie ca este. Asa ca m-am dus la salon si coafeza mea mi-a zis ca poate sa-mi faca si ca o sa iasa. Mi le-a facut pe o baza roz fucsia pe care a aplicat pigment albastru. Marele meu ghinion a fost ca n-a avut pigment albastru rezistent si mi se ducea culoarea la fiecare spalare si trebuia intretinut cu violet de gentiana care pata pielea si pernele ceva de speriat. Suvitele au iesit de efect si toata lumea mi le-a admirat dar m-am cam chinuit sa le intretin, fapt pentru care luna trecuta m-am vopsit iar bruneta si am incheiat capitolul cu suvitele. M-am ales si cu un par putin deteriorat si a trebuit sa ma tund un bob mai scurt ca sa-si revina. In viitor o sa-mi mai fac probabil suvite, dar in nuante naturale.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Biju-urile mele preferate


In materie de bijuterii sunt adepta seturilor, cu pietre (semi)pretioase, aur sau argint, stil casual, elegant, chic.
Va prezint cele mai iubite bijuterii ale mele si povestile lor pe scurt.
In stanga avem un set din argint cu opal, inelul achizitionat de pe joysilver.ro si cerceii ulterior de pe ebay. Desi nu am gasit cercei acelasi model merg bine impreuna si scot din anonimat o tinuta all black casual sau all white.
Setul cu rosu e din argint si granat, ambele de pe ebay. Mi-a palcut foarte mult inelul si chiar am licitat pentru el si l-am scos la 2 $+8$ shipping-ul. Le-am comandat odata cu cerceii cu opal si toate 3 au fost echivalentul a 120 RON. Imi place sa le port la tinute cu negru, gri, bleumarin sau chiar rosu.

Cerceii din stanga i-am comandat dintr-un impuls de pe cerceideargint.ro si sunt argint cu citrin, piatra lunii si peridot. De obicei port numai cercei tip stud si astia sunt exact pe gustul meu, nici prea mari, nici prea mici, fatetati , colorati si stralucitori. In plus merg la o groaza de culori pe care le pun in evidenta.Au costat toti trei 100 ron cu tot cu transportul prin curier.

Setul cu mov l-am cumparat din Carrefour de la un stand cu bijuterii din dreptul magazinelor. Sunt fascinata de culoare si este cel mai purtat. Cerceii si-au schimbat putin culoarea, au palit la propriu si nu sunt din vreo piatra in special. Au costat foarte putin, 34 de RON amandoua.

Bratara si cerceii din stanga sus sunt din ametist cu argint iar cel din dreapta cu argint si malachit. Le-am comandat de pe edora.com si au costat in total 120 RON cu tot transport(curier). Le port mai rar pentru ca sunt cu cercei care atarna si cu bratara si merg mai mult vara dar  imi plac foarte mult.


Bratarile sunt pe sarma flexibila cu margele si sunt facute de o colega de serviciu, Eliza, foarte talentata. Le port mai ales vara si mai ales pe cea cu mov si imi place sa ma joc cu ele:)).Setul de jos este din zwarovski
si e facut tot de Eliza si are un efect WOW la tinute elegante, gen little black dress.

Setul din stanga sus este din aur, inelul primit de la mama cand am intrat la facultate iar cerceii cumparati de mine ulterior. Sunt un set foarte usor de purtat, la orice. Bratara fixa din dreapta sus este tot din aur si e primita de la nasa mea, cand aveam 19 ani, de Craciun si imi este foarte draga. Lantul cu soparlica este de la o revista si e foarte de efect.Imi place sa-l port la un maieu negru mulat.
Mai am margele colorate din lemn sau sticla si cercei tip stud de diverse feluri insa acestea sunt preferatele mele.Sper ca v-au placut.

Fond de ten ASTOR Mattitude HD

In materie de fond de ten imi doresc o acoperire medie/mare, un finish glowy iarna, mat vara si fireste, rezistenta la transfer. Am tenul normal-uscat iarna si mixt vara, usor neuniform si cu monstruleti din cand in cand.
Acum doua veri am achizitionat acest fond de ten in varianta simpla si tin minte ca mi-a placut foarte mult.  Acoperea cat era necesar, mentinea tenul mat si nimerisem si culoarea.
Varianta HD se presupune a avea efect de iluminare prelungit a tenului , dar care dupa mine, nu e foarte evident.Are SPF 22, pretinde ca tine pe ten 15 H(poate doar cu primer) si nu vad sa mai aiba extractul acela de bumbac de la varianta initiala care isi facea foarte bine treaba.
Nuanta mea e 02 din cate imi aduc aminte si are o denumire ceva cu Beige si mi se potriveste. Oricum toate nuantele de Medium Beige sunt apropiate de tenul meu si ma pot orienta mai usor.
Mirosul aduce un pic a crema autobronzanta si intr-adevar lasa tenul mat si catifelat insa dupa cateva ore isi pierde din prospetime. De blenduit se blenduieste excelent, dupa cum se poate vedea si este foarte usor de aplicat. In poze tenul iese ok, dar nicidecum HD si marele lui defect este ca nu pastreaza tenul intact si proaspat de-a lungul zilei. Totusi fata nu luceste dizgratios, nu se ia evident pe haine si nu arata rau, nici dupa 10 ore. Oricum am folosit produse mult mai bune si acestuia i-as da un 7 din 10.

Pompita dozeaza intr-o singura apasare cam cat am pe mana, deci nu se va irosi din produs. Ambalajul in sine imi place mult ca e suplu si usor insa formula mi-ar fi placut sa semene mai mult cu varianta initiala.

Lotiune autobronzanta SPF 15 SSS AVON

Imi place foarte mult pielea bronzata, in orice anotimp. In urma cu vreo trei ani am descoperit Lotiunea stralucire de vara de la Garnier care era de vis: o culoare uniforma si naturala fara efort, un miros floral deosebit si faptul ca nu mai trebuia sa stau cu zilele la soare pentru a mentine un bronz perfect. Efectiv nu lasa pielea patata, aproape ca nu se lua pe haine si daca renuntam la ea, bronzul se atenua insesizabil. Si cel mai important, nimeni nu stia ca e bronz din tub si nu la soare. Asta pana anul trecut cand Garnier a scos de pe piata lotiunea si am cautat-o zadarnic.
Am fost nevoita sa incerc altceva. Cum Dove, Johnsons si Nivea au iesit de mult din discutie pentru ca sunt groaznice: lasa urme, pete, arata fals si ca sa scapi de bronzul lor, ai cam incurcat-o, am pus mana pe cea de la Avon, mai ales ca are si SPF.

Nu se ridica la nivelul celei de la Garnier ca nuanta insa face restul destul de bine si mai are si un sidef frumos in ea. Mirosul e floral intens, cu o tenta de cocos si persista ore intregi, hidrateaza excelent(are o textura de crema-gel) si ca si celelalte lotiuni care ofera un bronz treptat, reuseste sa ofere o culoare decenta, naturala, in functie de cate aplicari se fac.
O voi mai cumpara cu siguranta si ma bucur ca o poate inlocui pe cea de la Garnier care era perfecta din toate punctele de vedere.(P.s: poza este cu mine, "bronzata" cu Garnier).

Ulei demachiant LOGONA


Ca orice cumparator care se respecta nu achizitionez nimic netestat de altii. Nici acest ulei nu a facut o exceptie, mai ales ca sunt tot mai atrasa de curentul bio si consider ca fata mea merita ce-i mai bun. Cele care l-au folosit au fost incantate de faptul ca li s-au regenerat genele si ca este foarte delicat cu ochii. Folosind rimel si fard in fiecare zi si simtind nevoia de ceva mai bogat ca textura pentru demachierea ochilor, l-am adaugat in cosul meu de cumparaturi acum o luna de zile.

Ce spune ei:

 Uleiul demachiant de ochi indeparteaza machiajul si ingrijeste delicat pielea din jurul ochilor hidratand-o cu uleiuri pure de jojoba si ricin.

    
Inlatura delicat impuritatile si machiajul. Uleiul de jojoba ingrijeste pielea, hidrateaza, netezeste, bogat in vitamina E si substante minerale. 
     Uleiul de ricin hraneste pielea ochilor, ajutand, in acelasi timp, la regenerarea genelor. 
     Este recomandat doar pentru ochi. 
     Acest produs este testat dermatologic.

     Uleiul demachiant calmeaza, hidrateaza si da stralucire pielii. Ingredientele active intineresc si protejeaza zona sensibila din jurul ochilor, fara ca acestia sa lacrimeze.
Ce spun eu:
Il folosesc in fiecare seara pe cate o discheta umezita cu apa de trandafiri Mayam pentru fiecare ochi si pot sa spun ca imi curata machiajul destul de bine, miroase a trandafiri si lasa o pelicula de ulei placuta in jurul ochilor si nu ustura deloc, chiar daca ajunge in ochi. Pielea din jurul ochilor nu mai simte nevoia de o crema dupa demachiere. 
Singura observatie este ca in cazul demachiantelor uleioase e nevoie de a se umezi discheta pentru ca altfel senzatia de dupa, e de ochi impaienjeniti si nici nu curata bine tot machiajul. Cat despre efectul de regenerare a genelor nu ma pot pronunta inca deoarece am folosit anterior si ulei de ricin si se regenerasera binisor.
In alta ordine de idei imi place si ambalajul, mai ales ca e transparent si poti vedea cat produs s-a consumat si ca e verde, asortat la baia mea .Faptul ca are ingrediente bio, uleiuri pretioase si suc de aloe m-au incantat, de asemenea foarte mult.
Dupa cum se poate vedea, intr-o luna de zile s-a consumat cam 1/4 din flacon, desi are doar 100 ml.
A costat 40 RON, insa consider ca a meritat. 

Gel anticelulitic Krauter

Sunt absolut constienta ca fara o dieta echilibrata, o mostenire genetica buna, multa apa si miscare, de celulita nu ai cum scapa. Insa, undeva intr-un coltisor al creierului meu a incoltit ideea ca trebuie sa folosesc o crema specifica pentru zona feselor care e prietena cu citricele de pe vremea pubertatii. Celulita mea, slava domnului e de gradul 1-2 si moale si nu ma deranjeaza foarte tare. Totusi simt nevoia de piele mai elastica in acea zona.
Am cumparat acest gel din catalogul LifeCare la recomandarea unei colege careia i-a luat foc efectiv "dosul" la folosirea lui si astfel i s-a parut ei ca functioneaza.
 Specificatii Gel anticelulitic cu menta BIO Krauter
  • Marca: KRAUTER
  • Greutate: 250 mg
Alte detalii
Gelul anticelulitic cu efect termic actioneaza local, reducand vizibil aspectul de coaja de portocala, stimuland micro-circulatia si intarirea musculaturii.
Gelul are un efect intens, ajutand la reducerea excesului de apa permitand astfel eliminarea toxinelor si reducerea vizibila a grasimii acumulate sub piele. Combinatia speciala dintre menta si rozmarin provenite din medii controlate biologic ajuta la imbunatatirea regenerarii celulare, diminuarea fragilitatii capilare, inbunatatirea texturii, netezirea si tonifierea pielii. Stimuleaza circulatia sangvina periferica si ofera elasticitate si suplete.

INGREDIENTE: Aqua, Glycerin, Butylene Glycol, Sodium Polyacryloyldimethyl Taurate, Hydrogenated Polydecene , Dimethicone, Carnitine, Caffeine , Mentha Piperitha Extract *, Rosmarinus Officinalis Extract*, Cymbopogon Schoenanthus Oil, Panthenol, Ethylhexylglycerin, Vanillyl Butyl Ether, Alcoohol Denat ., Citral, Geraniol, Linalool, Limonene, Trideceth- 10, Phenoxyethanol. * ingrediente provenite din medii controlate biologic

La prima folosire mi-am indesat degetele cam mult in borcanas si am simtit ca iau foc efectiv, cu furnicaturi si simteam nevoia sa ma asez ca in desene animate intr-o caldare cu gheata. Dupa 2 minute "focul" s-a transformat intr-o caldura placuta ca apoi sa se atenueze de tot.Pielea nu mi s-a inrosit decat un pic si apoi a ramas fina, parca lustruita. Nu stiu cat efect are impotriva celulitei ca nu am avut niciodata rabdarea sa ma dau zilnic cu ea sau cu oricare alta, insa pielea se simte mai placuta la atingere si mai elastica. De fapt, la cat o folosesc probabil o sa-mi ajunga un an de zile sau chiar mai mult, avand consistenta de gel si alunecand pe piele foarte bine. Nu este cea mai placuta experienta, dar este altceva si o recomand iarna mai ales pentru efectul de incalzire(care am aflat ca e datorita mentolului din compozitie).
Pretul este cam de 45 RON insa tine cu siguranta mai mult decat un tub de crema anticelulitica si are ingrediente naturale destule cat sa merite incercata.

Ceara epilatoare la cald cu ciocolata BYLY

Din categoria "suntem femei si vrem nu vrem trebuie sa scapam de parul nedorit" va recomand cu caldura aceasta ceara, care se incalzeste la microunde(cam in 100 secunde) si se aplica cu un capat roll-on si benzi ca o alternativa la benzile de epilat.


Ce are deosebit aceasta ceara este mirosul de ciocolata(m-am uitat la ingrediente si chiar are extract din arborele de cacao) si faptul ca e hidrosolubila, deci resturile de pe piele pot fi indeparate usor cu apa, la fel si benzile, se spala si pot fi refolosite. In plus, pielea nu mi s-a iritat deloc ci a ramas neteda si catifelata.
Nu l-am folosit decat o data pe picioare pentru ca mi se pare ca firul trebuie sa fie cat de cat lung si la mine nu se-ntampla asa ceva, insa pe brate e excelent. De fapt il recomand pentru zonele unde parul e mai fin, gen coapse si brate pentru ca il indeparteaza dintr-o miscare.
Un tub ajunge aproximativ pentru 3 "jumuliri" pe tot corpul (unde e nevoie) si are un pret acceptabil, undeva intre 20-30 RON. Eu l-am cumparat din GMarket dar am vazut ca se gaseste in BBColection si pe varianta cu extract de ovaz.

shopping pe www.elemental.ro

Buna! Lovita de curentul bio am poposit si eu pe acest site si am salivat de-a dreptul "rasfoindu-l". Initial vroiam sa-mi cumpar niste unturi de mango, papaya si cacao dar tinand cont ca mai am inca unul de shea am amanat putin si in schimb mi-am cumparat aceste patru bunatati:


1.Apa de trandafiri de damasc bio(Rosa damascena) Mayam la 50 ml (11,50 RON) si am achizitionat si un atomizor spray pentru ea la 1,65 Ron.
Descrierea o gasiti aici: http://www.elemental.ro/366-apa-de-trandafiri-de-damasc-bio.html
Am fost putin dezamagita ca trebuie tinuta la frigider maxim 30 de zile dupa deschidere dar apoi, gasindu-i utilizare, m-am linistit. O folosesc seara, cu uleiul demachiant Logona pentru ochi si apoi o pulverizez pe tenul curat si deja, dupa 2 saptamani de folosire am consumat cam jumatate. Miroase foarte frumos a trandafiri si calmeaza instant ochii si tenul.In plus, fiind rece, de la frigider are un efect racoritor deosebit. E un inlocuitor de tonic excelent si mai este si complet natural si benefic 100% pentru ten. O voi mai cumpara si data viitoare, cu siguranta.

2. Ulei de Monoi de Tahiti 50 ml(26 RON)
Obtinut prin macerarea florii de Tiare in ulei de cocos aceast ulei este deosebit de parfumat si hranitor pentru piele si ten, folosit de femeile polineziene si pentru protectie UV.
Detalii: http://www.elemental.ro/572-ulei-monoi-de-tahiti.html
Sincer, l-am luat de curiozitate si pentru ca imi imaginam deja ce mireasma imbatatoare are. Nu m-am inselat. Miroase a flori exotice, e solid la temperatura camerei dar devine lichid sub un jet de apa calda.Am amestecat putin din el(cam 5 ml) in unt topit de shea si l-am facut si pe acela mai parfumat si mai usor de topit pe piele.Astazi o sa-l folosesc pe par, inainte de spalare si pe ten, dupa o masca de curatare.
Din categoria lui deja am mai pus ochii si pe alte uleiuri bune cum ar fi cel de samburi de caise sau rodie.

3. Ulei esential pur de Guaiac Mayam 10 g (16,5 RON)
http://www.elemental.ro/438-ulei-esential-de-guaiac-pur.html
Pe acesta l-am luat pentru ca am oarece probleme cu firele care cresc aiurea dupa epilare si e foarte bun pentru pielea ranita.  Arata ciudat, ca un ulei cristalizat, oarecum vascos si miroase subtil, parca a smirna. L-am amestecat si pe acesta cu uleiul de monoi si shea in cantitate foarte mica. Pot sa zic ca in combinatia aceasta hraneste foarte bine pielea si aproape ca s-au rarit firele pe sub piele, folosindu-l zilnic si a vindecat ranile existente. In locul lui mai recomand alifia de marul lupului, de la plafar, care e foarte buna dar miroase groaznic.

4. Sapun bio lichid in plante cu trandafiri si masline 300 ml(16,59 RON)
E un sapun concentrat, fara SLS cu certificare bio, miros evident de trandafiri si foarte placut la folosire. L-am luat pentru ca sunt foarte atrasa de trandafiri in general si de produsele de curatire biodegradabile si cat mai naturale. Il voi mai cumpara cu siguranta mai ales ca tine foarte mult, fiind foarte concentrat.

Per ansamblu sunt foarte incantata de produse si o sa-mi mai iau si altele, deja salivez la unturile de mango si papaya si la uleiuri.